Ingredient activ: diclofenac Dietilamină – sare organică de diclofenac
Reduce durerea, inflamația din dureri articulare, musculare sau de spate prin ameliorarea durerii, reducerea edemul și scade timpul de recuperare
Diclofenacul pătrunde prin piele până la locul dureros. Acesta se acumulează în piele şi acţionează ca un rezervor, de unde este susţinută eliberarea medicamentului în ţesuturile profunde. De aici se distribuie preferenţial şi persistă în ţesuturile inflamate din profunzime, cum ar fi încheieturile, unde se găseşte în concentraţii de până la 20 de ori mai mari decât în sânge.
Adulţi şi adolescenţi (cu vârsta de 14 ani şi peste):
Adulţi (cu vârsta de peste 18 ani):
Diclofenac dietilamină 11.6 mg/g – sare organică
Clafen rapid este special creat pentru a fi absorbit în piele prin masaj.
Doza recomandată depinde de mărimea zonei dureroase: 2 g – 4 g diclofenac de 3-4 ori pe zi.
Se aplică pe zona dureroasă și se masează până la absorbția completă prin piele.
După aplicare, este obligatorie spălarea mâinilor cu excepţia cazului în care acestea reprezintă zona care trebuie tratată.
Durata tratamentului depinde de indicaţii şi de răspunsul clinic:
• în cazul traumatismelor ţesuturilor moi sau reumatismului abarticular, până la 14 zile
• în cazul durerilor din artrită, până la 4 săptămâni
Pentru oricare dintre indicaţiile de mai sus, consultaţi-vă cu medicul dumneavoastră, dacă după 7 zile de tratament nu se observă ameliorarea simptomelor sau dacă acestea se agravează.
Acest medicament se poate eliberera fără prescripţie medicală. Citiţi cu atenţie prospectul şi informaţiile de pe ambalaj
-Hipersensibilitate la diclofenac dietilamină sau la oricare dintre excipienţi
-Pacienţilor la care crizele de astm, urticaria sau rinita acută sunt precipitate de acidul acetilsalicilic sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).
-În timpul ultimului trimestru de sarcină.
-Copii și adolescenți cu vârsta sub 14 ani.
Diclofenac dietilamină trebuie aplicat doar pe pielea sănătoasă, intactă. Se va evita contactul cu ochii sau cu mucoasele şi nu se administrează oral. În cazul în care, după aplicarea medicamentului apare o erupţie cutanată, se întrerupe imediat tratamentul.
Nu se recomandă aplicarea sub pansament ocluziv.
Diclofenac dietilamină nu e recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 14 ani din cauza lipsei datelor privind siguranţa.
Fertilitatea
Nu există date disponibile cu privire la utilizarea formulărilor topice de diclofenac și efectele sale
asupra fertilității la om.
Sarcina
În timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, diclofenacul nu trebuie administrat decât dacă este absolut necesar. Dacă se utilizează diclofenac de către o femeie care încearcă să conceapă, sau în timpul primului sau celui de-al doilea trimestru de sarcină, se va administra cea mai mică doză, o perioadă cât mai scurtă de timp. Diclofenacul este contraindicat în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină.
Alăptarea
Acest medicament ar trebui utilizat în timpul lactaţiei numai la recomandarea unui medic de specialitate. Acest medicament nu ar trebui aplicat pe sâni de către mamele care alăptează.
Nu depăși doza menționată. Citește întotdeauna prospectul înainte de utilizare pentru a verifica dacă acest produs este potrivit pentru tine.
Sarcină și alăptare
Produsul ar trebui utilizat în timpul lactaţiei numai la recomandarea unui medic, pentru o perioadă cât mai scurtă de timp. Clafen rapid nu ar trebui aplicat pe sâni de către mamele care alăptează, nici altundeva pe suprafeţe mari de piele sau pentru o perioadă mai mare de timp.
Nu utilizaţi diclofenac dietilamină în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină
În cazul în care apar reacții adverse, te rugăm să contactezi un medic specialist.
Ești hipersensibil la diclofenac sau oricare excipient
Dacă ai antecedente de astm bronșic, urticarie sau rinită alergică la acid acetilsalicilic sau alte substanțe antiinflamatoare
Sunteți în ultimul trimestru de sarcină
Persoana care are nevoie de produs are sub 14 ani
Dacă suferiți de alte afecțiuni sau dacă iei alte medicamente, chiar și medicamente fără prescripție medicală, întreabă mereu medicul sau farmacistul dacă este potrivit să folosești Clafen rapid.
Citește cu atenție prospectul medicamentului pentru instrucțiunile modului de utilizare.
Clafen rapid se aplică doar pe pielea intactă și sănătoasă. Evitați contactul cu mucoasele și ochii.
Pentru mai multe detalii privind utilizarea medicamentelor topice din gama Clafen, discutați cu medicul sau farmacistul dumneavoastră.
Contactează-ne
Aceste medicamente conțin diclofenac și se pot elibera fără prescripție
medicală. Se recomandă citirea cu atenţie a prospectului sau a informaţiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresează-te medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate și/sau neutilizate se consideră deșeuri periculoase.
Viza de publicitate nr. 6151 / 22.12.2023
Această pagină web este o pagină de informare și de interes general. Audienţa ţintă a paginii web: pacienţi şi publicul larg din România. Pentru un tratament adecvat și informații complete, îți recomandăm să consulți medicul sau farmacistul. Te rugăm să citești Termenii și condițiile de utilizare ale acestui site web.
Copyright Clafen 2025. Toate drepturile rezervate